Știți întrebările alea stupide în care ești pus în situația să te descrii pe tine sau un loc, un obiect etc. în 3 cuvinte și la care nu găsești niciodată răspunsul potrivit?

Nu mi-au plăcut și nici nu o să-mi placă vreodată aceste întrebări, deși în unele situații le înțeleg scopul. Efectiv eu nu sunt în stare să dau un răspuns coerent, care să cuprindă tot ce aș fi vrut să spun dacă aș fi putut să folosesc mai multe cuvinte.

Când vine vorba de Milano, situația însă se schimbă. Milano, pentru mine, înseamnă creativitate, eleganță și rafinament. Și pentru că aici nu am limită de cuvinte, am să vă povestesc cum a decurs aventura mea din Capitala Modei.

Am ajuns în Milano din dorința băieților din familie de a participa la cursa de Formula 1 din Monza. Monza este un oraș aflat la 22 de km de Milano, unde se poate ajunge cu trenul în aproximativ 30-40 de minute. Deși îmi place să mă uit câteodată la Formula 1, ba chiar am și un pilot favorit (Max Verstappen), am preferat să vizitez orașul împreună cu fetele și să-i las pe băieți să-și facă de cap în Monza.

Astfel, am avut 3 zile la dispoziție să ne plimbăm în voie prin oraș și să descoperim tot ce are Milano mai frumos de oferit.

Pentru cazare, am apelat la oferteturism.ro, site-ul agenției de turism MTS Travel. Echipa de aici ne-a ajutat să găsim cea mai bună ofertă, având în vedere că am călătorit într-un grup destul de mare, iar o bună parte din bugetul nostru a fost cheltuită pentru cumpărarea biletelor pentru cursă. Oferteturism.ro mi-a făcut viața mai ușoară, iar oamenii de acolo au fost super prietenoși și mi-au satifsăcut toate capriciile. V-am mai spus că sunt născută în zodia Gemeni?

1. Duomo di Milano

Prima oprire din circuitul nostru nu putea să fie în altă parte, decât la simbolul incontestabil al orașului, Domul din Milano. Celebra catedrală este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din Italia, după Bazilica San Pietro din Roma și Catedrala Santa Maria din Florența.

După ce am vizitat interiorul catedralei, am urcat pe acoperiș pentru a admira atât detaliile ahitecturale ale Domului, cât și priveliștea asupra pieței și a întreg orașului. Noi am ales să bifăm acest obiectiv de dimineață, la prima oră, ca să evităm aglomerația, însă am văzut niște pozele superbe și la apus. Așa că, voi decideți când vreți să mergeți, în funcție de ce obiective vă stabiliți.

 

2. Window shopping în Galeria Vittorio Emanuele

Când am auzit prima dată de expresia “window shopping” m-am amuzat foarte tare. Toate lumea știe ce branduri se ascund în Galeria Vittorio Emanuele din centrul orașului Milano, iar dacă încă nu știți, expresia de mai sus ar trebui să clarifice situația. Cu toate că noi nici nu ne-am putut apropia de ferestrele magazinelor de frică să nu stricăm ceva și să trebuiască apoi să plătim acel lucru, ne-am bucurat pe de plin de o plimbare pe lângă magazine.

3. Castelul Sforzesco

Fortăreaţă, reşedinţă, garnizoană şi în final muzeu, Castello Sforzesco din Milano a avut multe întrebuinţări de-a lungul timpului.

În 1368, familia Visconti a construit o fortăreaţă pătrată cu patru turnuri de colţ în cartierul nord-vestic al oraşului Milano. 79 de ani mai târziu, fortăreaţa a fost însă prădată şi distrusă pentru ca ulterior, Francesco Sforza să se căsătorească cu fiica ultimului duce Visconti şi să dea din nou viață fortăreței.

Astăzi, castelul găzduiește 7 muzee specializate, pe care puteți găsi detaliate AICI. Noi am ales să mergem direct la Muzeul de Artă Antică, unde am putut admira ultima operă de artă a lui Michelangelo, Rondanini Pietà, o sculptură de marmură pe care artistul nu a mai apucat să o termine.

 

4. Parcul Sempione

Situat în spatele Castelului Sforzesco, Parcul Sempione a fost locul în care vânau ducii din familia Sforza. Astăzi este inima vie și verde a orașului Milano. Oamenii vin aici să se relaxeze, să facă sport, să se bucure de natură, să participe la concerte sau să facă un picnic.

La capătul opus al parcului (față de castel) se află așa numitul Arco della Pace sau Arcul Păcii, a cărui construcție a fost demarată la începutul secolului al XIX-lea, sub Napoleon, şi terminată circa trei decenii mai târziu, în 1938.

5. Acvariul Civic din Milano

Acvariul din Milano se află la marginea Parcului Sempione. Unul dintre cele mai vechi și cel mai mare de acest gen din Italia, Acvariul din Milano are 36 de bazine uriașe, populate cu mai mult de 100 de specii diferite de pești.

6. Pinacoteca di Brera

Pinacoteca di Brera este principala galerie de picturi a orașului, având numeroare capodopere expuse. Chiar dacă nu se compară celebrele muzee Luvru din Paris și Muzeul Britanic din Londra, aici puteți admira picturile unor mari artiști italieni precum Raphael, Giovanni Billini, Caravaggio, Andrea Mantegna și Piero della Francesca.

7. Canalul Naviglio Grande

Navigli a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine pentru că nu mă așteptam să găsesc în Milano canale pe care oamenii să se poată plimba cu barca. Recunosc că nu mi-am făcut partea de research atât de conștiincios când am fost în Milano, dar asta nu a putut decât să mă bucure când am descoperit acest loc minunat.

Zona este animată, cu extrem de multe restaurante, baruri și terase pentru toate gusturile. Ba chiar am descoperit un loc care m-a fermecat și mai tare. Cum am venit dinspre metrou, pe partea dreaptă a canalului, am luat-o pe un gang la întâmplare și am dat de acest loc în care tinerii artiști își vindeau picturile. Superb.

 

8. Basilica Sant’Ambrogio

Considerată cea mai veche biserică din Milano (foarte probabil construită între 379 şi 386), Basilica Sant’Ambrogio a fost ridicată de însuşi Sfântul Ambrozie, după sosirea sa în Milano.

O particularitate arhitecturală a basericii mai puţin întâlnită (de fapt, a întregului complex, care mai cuprinde şi o mănăstire) este că aceasta este flancată de două turnuri, amintind de conflictul de statut dintre preoţii bisericii şi comunitatea de călugări stabiliţi la mănăstire.

Dacă vreți să introduceți acest obiectiv în turul vostru, fiți atenți la programul de vizitare. Noi am vizitat biserica duminica și a trebuit să așteptăm aproximativ jumătate de oră pentru că programul începea de la ora 3 pm. Mai multe detalii despre programul de vizitare găsiți AICI.

9. Coloanele San Lorenzo

Coloanele San Lorenzo reprezintă cele mai vechi vestigii rămase de pe vremea anticului Mediolanum. Acestea datează din perioada romană, fiind construite undeva între secolele al II-lea şi a III-lea, mutate în locul unde se află şi în prezent în secolul al IV-lea. Acum mărginesc piaţa care se află în faţa Bazilicii San Lorenzo Maggiore, şi aceasta una dintre atracţiile cel mai bine cotate din Milano.

10. City Sightseeing

Pentru că mai aveam ceva timp la dispoziție, am ales să vizităm Milano și dintr-o altă perspectivă. Așa că am luat o pauză de la mersul pe jos și ne-am luat bilete pentru pentru cele 4 linii ale autobuzelor supraetajate pentru turiști. Nu am reușit să parcurgem toate traseele, dar am reușit să vedem cum arată și partea modernă a orașului Milano, am admirat cartierul chinezesc și hipodromul și ne-a părut rău că nu am mai avut timp să vizităm și stadionul San Siro.

 

Chiar dacă Milano poartă cu mândrie și pe bună dreptate titlul de Capitala Modei, există multe ale lucruri extrem de interesante de văzut și de făcut aici. Așa că dacă nu l-ați vizitat deja, vă recomand să treceți orașul pe listă pentru o viitoare vacanță. Un city break poate fi soluția ideală, iar oferteturism.ro poate să vă scutească de grija găsirii cazării potrivite. Îi puteți găsi pe Facebook AICI.

With love, C