Close
Idei de vacanță

Există oameni care călătoresc pentru a se regăsi?

Am citit recent un articol scris de Laura Chubb, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste specializată în travel, intitulat Why travelling wont actually help you find yourself (De ce călătoritul nu te va ajuta să te regăsești), care m-a pus pe gânduri.

Ea vorbește în special de oamenii care își iau un an sabatic (drept care în România nu este reglementat prin lege) pentru a călătorii în jurul lumii și pentru a avea mai mult timp cu sine însuși și a se redescoperi.

Chiar dacă la noi în țară anul sabatic este doar un vis, singura noastră alternativă fiind un concediu fără plată mai îndelungat, ideea în sine rămâne. Există oameni care călătoresc pentru a se regăsi? Voi ce părere aveți?

Laura Chubb consideră că teoria potrivit căreia ieșirea din bula în care trăiești te poate ajuta să vezi lucrurile mult mai clar este una bună. Însă, spune ea, trebuie să-ți amintești că bula aceasta te va aștepta tot acolo când te vei întoarce.

“Călătoritul te poate schimba, totuși. Du-te să vezi această rocă mare pe care trăiești. Ai doar o singură șansă: ar trebui cu adevărat să profiți de ea. Formează-ți opinii bazate pe experiențele trăite dincolo de fotoliul de acasă. Descoperă frumuseți, întâlnește oameni minunați – și lucruri mai puțin frumoase, de asemenea. Acesta este Pământul, nu Raiul. Dar să te regăsești pe tine însuți? Astă nu e un an sabatic. Călătoria asta durează o viață întreagă”, scrie Laura Chubb.

Nu sunt nici pe departe un expert într-ale psihologiei ca să pot să-mi dau cu părerea, dar încerc să mă gândesc la propria persoană. Atunci când călătoresc, principala mea grijă este să aflu cât mai multe despre locul în care sunt, despre oamenii și obiceiurile din zona respectivă, nicidecum despre mine. Am într-adevăr momente când mai cad pe gânduri și îmi trec prin cap o mie și-una de idei, dar niciodată nu m-am gândit la călătorit ca o modalitate de a mă regăsi. Voi ce părere aveți? Credeți că funcționează?

Aștept părerile voastre mai jos în comentarii.

De asemenea, mă puteși găsi și pe Facebook și pe Instagram.

Comments

  • ion.

    May 2, 2018

    Exista si oameni care se regasesc pe ei insasi calatorind. Uneori traseul acestor calatorii, locurile prin care mergem nu sint intimplatoare. aceste locuri ne atrage inconstient. de aceea ne simtim perfect in acel loc. redevenim noi insine. chiar putem intilni persoane sau putem trai intimplari pozitive pline de energie pozitiva. intimplari cu care uneori amintindu-ne, ne hranim energetic. o perioada de timp.

    reply to ion.
  • Care sunt orașele cele mai puțin stresante din lume? – Corina Zamfir

    March 23, 2018

    […] Care sunt orașele cele mai puțin stresante din lume? Read more Gânduri Există oameni care călătoresc pentru a se regăsi? Read more Călătorii […]

    reply to Care sunt orașele cele mai puțin stresante din lume? – Corina Zamfir
  • Iulia

    March 19, 2018

    Cred că te poți regăsi în măsura oamenilor noi pe care îi cunoști. În fiecare dintre ei regăsești ceva din tine. De-asta sunt pro explorarea lumii în toate formele ei.

    reply to Iulia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Instagram has returned invalid data.