*Este pentru a patra oară când am călătorit în Grecia, iar de data aceasta destinația a fost insula Thassos, o destinație preferată de foarte mulți români din prisma apelor cristaline și a posibilității de a călători cu mașina personală. Aproape oriunde te-ai duce în Grecia ești aproape de o plajă, iar calitatea apelor este indiscutabilă. Însă ceea ce mi-a plăcut foarte mult la Thassos au fost plajele aflate în micile golfuri.

În cele ce urmează am să vă prezint un top personal al plajelor pe care le-am vizitat. Zic personal pentru că am să vă povestesc despre toate plajele la care am fost și doar pe acestea am să le includ în top. Însă trebuie să știți că Thassos este plin de locuri superbe și cu siguranță veți găsi și alte plaje fabuloase, timp să aveți la dispoziție.

Apropo, aveți aici un alt articol cu câteva sfaturi care să vă ajute să vă planificați următoarea vacanță în Thassos.

  1. Aliki Beach

Aliki Beach este plaja care m-a cucerit de la prima vedere, încă de când am parcat mașina pe drumul principal. Deși este o plajă îngustă, apa nu este foarte adâncă la mal, fiind o plajă excelentă pentru familiile cu copii. Apa are culoarea smaraldului, nisipul este fin, iar zona este foarte bună pentru pasionații de snorkeling. Bărcile de mini croaziere care poposesc în golf completează imaginea superbă, iar pe marginea plajei găsiți mai multe taverne pentru masa de prânz.

Dacă călătoriți în plin sezon și nu sunteți prea încântați de aglomerație, trebuie să știți că în apropiere (la o distanță de 5-10 minute de mers pe jos) mai sunt două golfulețe mici, liniștite, fără șezlonguri pe plajă, dar cu toate avantajele ce țin de calitatea apei pe care le are plaja principală.

  1. Marble Beach și Porto Vathi

Marble Beach, sau plaja de marmură, este poate cea mai vestită plajă de pe insulă, prin urmare și cea mai aglomerată. Însă trebuie să știți că nu este singura plajă de marmură din zonă. Ca să ajungeți la această plajă trebuie să mergeți vreo 5 km pe un drum neasfaltat, însă care este destul de lat și se parcurge fără probleme.

Se ajunge prima dată la plaja Marble, un golfuleț în care nisipul este înlocuit de pietricele de marmură și unde veți avea neapărată nevoie de încălțări speciale. Apa este adâncă la mal așa că devine aglomerată când plaja este plină, însă culoarea apei merită admirată.

Următoarea plajă care se află la aproximativ 500 de metri distanță, tot cu pietricele de marmură este Porto Vathi. Aici spațiul este mai mare, iar plaja este mai lată. Noi am vizitat doar aceste două plaje deoarece drumul devine din ce în ce mai îngust, iar dacă te întâlnești cu o mașină mare care cară marmură este foarte greu de trecut.

  1. Paradise Beach

Pentru a ajunge la Paradise Beach puteți lăsa mașina ori în parcarea de pe drumul principal, ori puteți coborî până aproape de plajă, însă drumul este destul de abrupt, iar parcarea de lângă plajă nu este foarte încăpătoare.

Pe plajă însă este loc pentru toată lumea: și pe șezlonguri, dar și pe prosopul personal. Nisipul este fin, apa este foarte limpede, cu o culoare albăstruie, nu este deloc adâncă la mal, fiind un loc foarte bun pentru cei care doresc să facă poze în apă. Trebuie să mergi destul de mult ca să-ți ajungă apa până la bust, ceea ce pentru mine a fost puțin cam enervant. De asemenea, există un restaurant unde se poate mânca, însă și cu ajutorul fumului care trebuia să alunge albinele, noi am cam avut probleme. Așa că vă sfătuiesc să luați în considerare și varianta de a mânca înăuntrul restaurantului.

  1. Rachoni Beach

Plaja de la Skala Rachoni a fost preferata mea în materie de admirat apusul deoarece eram cazați la hotelul Rachoni Bay, chiar pe plajă. Chiar dacă majoritatea băilor pe care le-am făcut aici au fost la apusul soarelui, când ne întorceam seara la hotel, pot spune că nu mi-a displăcut. Plaja are nisip fin, cu excepția acelor de pin căzute din copacii de pe margine. Culoarea apei nu este tocmai cea de smarald cu care insula Thassos se mândrește, dar este limpede.

  1. Pefkari Beach

Pefkari Beach se află, în cele mai multe cazuri, în topul preferințelor celor care sunt pasionați de sporturile acvatice. Dacă veți doar la plajă trebuie să știți că veți avea nevoie de încălțări speciale de apă pentru că sunt pietre atât pe mal, cât și în apă. În rest, atmosfera este unde de vacanță, iar apa superbă este și ea prezentă la datorie.

  1. Golden Beach

Despre Golden Beach nu am prea multe de spus, fotografiile vorbesc de la sine. Este o plajă încăpătoare, cu nisip fin, cu apa limpede, la baza celor mai înalți munți de pe insula. În această zonă nu mâncat, însă se găsesc destule taverne și magazine cu inghețată.

  1. Pachis Beach

Dintre toate plajele pe care le-am vizitat, Pachis Beach a fost plaja pe care am întâlnit cei mai mulți copii și bebeluși deoarece o bună parte se află la umbra natural a pinilor, iar apa nu este adâncă la mal. Cu toate că sunt câteva pietre la intrarea în apă, puțin mai departe nisipul este fin.

  1. Tripiti Beach și San Antonio Beach

Pe aceste două plaje le-am lăsat la final și le-am pus în aceeași categorie chiar dacă nu sunt apropiate pentru că sunt plajele pe care am le-am vizitat și care nu mi-au plăcut. Pentru că nu am petrecut prea mult timp ce aceste plaje nu am făcut poze.

Tripiti Beach este extrem de mare și încăpătoare, cu pietre pe mal și cu un nisip mai mult nămolos în apă. Deși la marginea plajei se află un hotel, zona pare a fi pustie, abandonată, într-un sens care mie nu mi-a plăcut.

Plaja San Antonio este și ea încăpătoare și din câte am văzut se practică ceva sporturi acvatice aici, însă nu a fost pe placul meu, iar apa este plină de pietre. Spre deosebire de Tripiti, aici am făcut o baie, însă după acea ne-am strâns prosopul și am plecat mai departe.

 

Am făcut ocolul insulei de câteva ori pe perioada vacanței, iar de pe șoseaua principală răsăreau plaje la tot pasul. Insula este plină de locuri faimoase, dar și de locuri superbe care nu apar pe nicio hartă așa că vă sfătuiesc să nu vă opriți din experimentat.

A fost prima dată când am ajuns în Thassos și mi-am droit să văd cu proprii ochi plajele despre care citisem înainte să plec de acasă, dar cu siguranță data viitoare mă voi aventura mai mult.

Vă las aici la final câteva poze din satul Theologos și de la Mănăstirea Arhanghelului Mihai pe care le-am vizitat. Sper că v-am convins că în ciuda tuturor celor scrise și spuse despre Thassos este un loc care merită vizitat.

Aștept comentariile voastre mai jos au pe Facebook și Instagram.

With love, C