Close
Călătorii în România

Vacanța de Paște – Part 1 (Valea Prahovei)

*Este a doua oară când îmi petrec vacanța de Paște departe de casă, adică de București, prima dată fiind vorba de un Paște memorabil în Maramureș, plin de tradiții și obiceuri. Deși pe atunci avem vreo 14-15 ani, încă mi-l amintesc ca și cum ar fi fost ieri.

Anul acesta, decizia de a pleca a fost mai mult spontană. Părinții mei nu mai plecaseră într-o vacanță de mai bine de jumătate de an și aveau nevoie să-și încarce bateriile (cum le place lor să spună), iar eu, bineînțeles, nu pot să refuz o nouă călătorie. Am ales locația astfel încât să nu fie prea departe de casă, dar totuși să avem pe unde să ne plimbăm. Și așa am ajuns la Bran, stațiune care era undeva în mijlocul tuturor locațiilor pe care voiam să le vizităm. Pentru că am să vă povestesc pe unde am fost și ce am făcut la fiecare destinație, am decis să împart materialele în 3 părți ca să nu fie prea lungi. Așadar, astăzi vom vorbi despre mult umblata Valea Prahovei și minunățiile sale.

1. Castelul Cantacuzino – Bușteni

Prima noastră oprire, în afară de vestitul popas de cafea de la Petrom-ul aflat la ieșirea de pe centura Ploieștiului, a fost în Bușteni, la castelul Cantacuzino. Vreau să vă mărturisesc că deși am trecut de nenumărate ori prin Bușteni, cu părinții, cu colegii de la școală, cu prietenii, nu am fost niciodată la acest castel. Nici nu știu să vă spun de ce. Poate pentru că nu este la fel de popular precum castelul Peleș din Sinaia sau poate pentru că pur și simplu l-am ignorat. Habar nu am. În orice caz, m-am bucurat că am descopărit ceva nou într-o stațiune pe care credeam că am străbătut-o prin toate colțurile.

Castelul Cantacuzino a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost ministru al României. Din păcate, prințul nu a apucat să se bucure pe deplin de castel. El a murit doi ani mai târziu, fiind grav bolnav. După moartea sa, clădirea a revenit fiilor lui Cantacuzino, iar în anii interbelici i-au trecut pragul personalități precum Regina Maria sau Principesa Ileana și Arhiducele Anton. Castelul a aparținut familiei Cantacuzino până la instalarea regimului comunist în 1948 când a intrat în patrimoniul Ministerului de Interne. Din păcate, tot mobilierul din castel a fost furat, iar o parte din decorațiuni au fost distruse. Singurul obiect care s-a păstrat până în zilele noastre din decorul original este un candelabru spectaculos aflat în Sala de Bal.

Povestea castelului Cantacuzino este mult mai amplă și plină de subînțelesuri, dar vă las să o descoperiți singuri când îl vizitați, asta dacă nu a-ți făcut-o deja. Merită!

2. Cabana 3 Brazi – Predeal

După cum vă spuneam mai sus, o să vorbesc în acest articol de stațiunile de pe Valea Prahovei pe care le-am vizitat, iar următoarea oprire va fi în Predal, mai exact la Cabana 3 Brazi. Am ajuns aici în ultima zi din vacanță, în drumul de întoarcere spre casă. 3 Brazi este iar un loc în care am fost de nenumărate ori mai ales când eram mai mică în excursi cu colegii de la școală. Mi-a făcut plăcere să mă reîntorc aici și să stau pur și simplu întinsă pe iarbă, la soare, și să nu fac altceva decât să admir munții. Aaa și bineînțeles să mă joc cu Lucky, câinele meu, care de fiecare dată când am ocazia îl iau cu mine în vacanță. Destinația asta este foarte bună și pentru escapade de o singură zi la munte, fie iarnă, fie vară, și mai ales pentru părinți cu copii mici. Există un mini-traseu, dacă pot să-i spun așa, până la Cabana Secuilor care poate fi parcurs și de cei mici fără nicio problemă, iar peisajul este unul superb.

3. Castelul Peleș – Sinaia

Ultima oprire înainte de a merge acasă a fost neplisita Sinaia cu al ei castel Peleș. Dacă stau să mă gândesc bine, oprirea în Sinaia a devenit chiar o tradiție la mine în familia. Deși și pe acesta l-am vizitat de o mulțime de ori, încă îmi face plăcere să mă plimb pe aleea dintre pomi care duce la castel. Mă liniștește într-un fel aparte și îmi oferă un sentiment de împlinire. Cumva știu că vacanța este pe sfârșite și încerc să îmi bucur încă o dată ochii înainte de a ajunge acasă.

Așadar, sper că v-a plăcut povestea de astăzi și vă aștept și în zilele următoare pentru continuare. Sunt tare curioasă unde v-ați petrecut voi Paștele. Aștept comentariile voastre mai jos și pe Instagram și Facebook. Cine știe, poate îmi dați niște idei pentru anul viitor.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Instagram has returned invalid data.