*În cele ce urmează o să vedeți referiri la vacanța de Paște deoarece atunci s-au întâmplat toate lucrurile. Știu că mai este puțin și se fac 2 luni de atunci, însă am hotărât totuși să scriu acest articol pe care l-am tot amânat din diferite motive (mai bine mai târziu decât niciodată) pentru că vă poate fi de folos și dacă mergeți să vizitați aceste locrui în altă perioadă a anului.

 

Se spune că Bucovina este o zonă în care tradițiile populare românești și-au păstrat puritatea, iar viața se rânduiește după obiceiurile străbunilor. Nimic mai adevărat, în special în zonele rurale. Acolo veți găsi de fapt toate acele locuri și lucruri minunate despre care ați auzit.

Anul acesta am avut norocul să-mi petrec vacanța de Paște în Bucovina și trebuie să recunosc că aș repeta oricând această experiență. Ba mai mult, aș merge și mai departe și aș renunța la confortul unei pensiuni obișnuite pentru a mă caza direct la localnici.

Așa cum fac înainte de orice vacanță, am răscolit internetul în căutare de obiective turistice pe care am fi putut să le vizităm, de trasee pe care le-am fi putut parcurge, de tradiții pe care am fi putut să le respectăm, de evenimente la care am fi putut participa, toate acestea din dorința de a avea o experiență cât mai autentică în Bucovina.

Rezultatul nu a fost tocmai acela pe care mi l-aș fi dorit. Am găsit foarte puține informații care să mă ajute să-mi fac un plan. Așa că am plecat la drum cu câteva mănăstiri scrise pe listă și cu speranța că voi afla mai multe pe parcurs.

P.S.: Urmează un articol destul de lung, dar scris din suflet.

Mănăstirea Văratec

La 12 km de orașul Târgu Neamț, într-o poiană de la poalele munților, se află Mănăstirea Văratec, cea mai mare mănăstire de maici din România unde locuiesc peste 400 de maici. În mijlocul incintei se află Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, ea fiind înconjurată de clădirile administrative, de muzeul mănăstirii, dar și de satul mănăstiresc, unde puteți admira casele tradiționale țărănești unde locuiesc maicile.

Aceasta a fost prima mănăstire pe care am vizitat-o în vacanță și vreau să spun că nu putea fi o alegere mai bună. Am fost întâmpinați de un spectacol al naturii și al muncii maicilor care se ocupă cu îngrijirea plantelor din cadrul mănăstirii. Însă și mai interesant de urmărit a fost cee ace se întâmpla în biserică, unde oameni veniți din toate colțurile lumii se rugau în același timp, iar atmosfera și încărcătura emoțională pe care am simțit-o în acele momente sunt de nedescris.

Legat de prețuri, aproape la fiecare mănăstire vizitată se plătește un bilet de aproximativ 5 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii. Nu am plătit bilete de intrare la mănăstiri în prima zi de Paște, când intrarea este gratuită.

Mănăstirea Agapia

Mănăstirea Agapia se află la aproximativ 10 km de Mănăstirea Văratec, fiind amplasată în mijlocul unei păduri. Arhitectura bisericii din incintă nu are un stil specific, însă ceea ce conferă o deosebită valoare acestui loc sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861. Agapia este a doua cea mai mare mănăstire de maici din România, după Văratec.

Ceea ce am putut surprindere în cadrul vizitei la Agapia a fost o imaginea mai puțin obișnuită, cel puțin pentru mine. Fiind în toiul pregătetilor, maicile aproape că fugeau dintr-un loc în altul cu brațele pline de cozonaci și broboade. Este adevărat că atunci când vizitezi o mănăstire înainte de sărbătoarea Învierii Domnului te aștepți că totul să fie despre rugăciune, însă există și alt fel de momente care pot fi surprinse și care nu strică deloc imaginea de ansamblu, ba chiar o înfrumusețează.

Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Moldovița este una dintre cele mai vechi așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric, situată în comuna Vatra Moldoviței din județul Suceava. Biserica din incintă, care poartă hramul “Buna Vestire” și care datează din 1532, îmbină elemente de artă bizantină și gotică, iar pictura exterioară este unul dintre principalele puncte de atracție. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareș, ctitorul bisericii.

Trebuie să recunosc că deși fiecare mănăstire pe care am vizitat-o are ceva special și deși din fiecare loc am rămas cu amintiri frumoase, Moldovița este preferata mea. De când am ajuns și până când am pășit pragul înapoi spre mașină am fost cuprinsă de sentimente impresionante. Am trecut de la uimire față de zidurile care înconjoară mănăstirea, la bucurie în momentul descoperirii curții interioare, la dezamăgire și tristețe față de picturile șterse de timp de pe pereții bisericii, la admirație față de oamenii din jurul meu, la liniște sufletească găsită înăuntrul bisericii, la fericire când a început ploaia și a trebuit să petrecem mai mult timp în cadrul acesta superb, la mulțumire și împlinire față de părinții mei și față de viață în sine că mi-a oferit șansa să ajung în acest loc.

Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, biserica fiind construită în anul 1488 în doar 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce este un record pentru acea vreme. Mănăstirea se află în satul Voroneț care face parte din localitatea Gura Humorului.

Mănăstirea este cunoscută în principal pentru celebrul albastru de Voroneț folosit la picyura exterioară a bisericii însă ea înseamnă mult mai mult:

  • Biserica este supranumită “Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe fațada de vest care ilustrează “Judecata de Apoi”.
  • Aici și-a petrecut Daniil Sihastru ultimii 26 de ani din viață. Pustnicul a murit în 1496 și a fost îngropat în biserică.
  • Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză.
  • Suprinzător este și faptul că pictura include şi cele 12 semne zodiacale în imediata apropiere a Mântuitorului.

Mănăstirea Humorului

Mănăstirea Humorului a fost construită în 1530 de către marele logofăt Toader Bubuiog și poatră hramurile “Adormirea Maicii Domnului” și  “Sfântul Mucenic Gheorghe”. Mănăstirea se află la 5 km de orașul Gura Humorului în satul căreia îî poartă numele. Dacă la Voroneț am întâlnit “albastrul de Voroneț”, aici picture exterioară este dominate de “roșu de Humor”.

Aici nu am avut prea mult timp la dispoziție pentru admirat pentru că trebuia să ajungem la următorul punct de pe listă despre care o să aflați mai multe câteva rânduri mai jos, însă nu am plecat până nu am făcut câteva poze superbe și până nu m-am urcat în Turnul lui Vasile Lupu, construit în 1641 care servea drept punct de observare și apărare.

Căminul Cultural Gura Humorului

Și abia acum vine cireașa de pe tort.

A fost pentru prima dată când am pășit într-un cămin cultural. Știu că poate suna ciudat, până la urmă este doar o clădire cu o scenă și niște bănci așezate în fața ei, dar pentru mine a fost o experiență unică. Dincolo de lucrurile fizice, important este ceea ce reprezintă acest loc. Am auzit multe povești despre căminul cultural de la părinți, de la rude, de la televizor, iar acum am avut ocazia să trăiesc propria experiență de acest gen.

Am intrat timidă și înfricoșată că poate nu am voie să iau parte la sărbătoarea lor fiind turistă și nu de-a locului. Din aceeași teamă m-am așezat în ultima bancă, departe de scenă și având câteva rânduri de bănci goale în fața mea. Pur și simplu nu voiam să deranjez pe nimeni. Au trecut câteva minute până să-mi dau seama nu doar că nimănui nu-i pasă că sunt turistă ci chiar se bucurau că oamenii vin să le vadă obiceiurile.

Căminul cultural era plin de copii îmbrăcați în costume tradiționale care se jucau și înconjurau întreaga sală cu râsetele și cu voioșia lor în timp ce părinții purtau conversații cu vecinii și își urmăreau de la distanță odraslele. Am văzut și fete și băieți tineri îmbrăcați în port popular pe care îl purtau cu mândrie, lucru care nu poate decât să mă bucure. Am văzut oameni de toate vârstele s-au adunat să sărbătorească împreună Învierea Domnului.

La adunarea din acea zi, sărbătoarea a fost deschisă de o fată și de un băiat, din păcate eram prea fermecată de tot ce se întâmplă în jurul meu ca să mai pot reține numele lor, care au cântat muzică specifică locului. Cu mai multe emoții pe partea feminină și cu mai multă experiență pe cea masculină, spectacolul a ieșit minunat. Lumea a dansat și la bucurat.

Serbarea s-a încheiat cu un concurs de ciocnit ouă, fiind prima zi după Înviere. Concurenții, unii la prima participare, iar alții veterani, s-au luptat pentru premii precum o găină, un iepure și un miel. Am plecat de acolo după o oră și jumătate mai plină de energie ca niciodată.

Salina Cacica

Salina Cacica a reprezentat o altă surpriză pentru mine în această vacanță. Am aflat despre ea de la proprietarul pensiunii unde am fost cazați. Fiind o zi ploioasă, ni s-a părut o destinație potrivită așa că am pornit în explorare. Ea se află în localitatea Cacica din județul Suceava.

Deși la exterior nu pare deloc atrăgătoare sau ofertantă, interiorul este mult mai plăcut. De cum am intrat în zona de unde se cumpărau biletele m-a lovit un miros de am crezut că nu voi rezista și că o să mă întorc înapoi la mașină. Însă o doamnă de acolo m-a convins că acel miros specific, deși este foarte puternic, nu poate să îmi facă decât bine, așa că am intrat.

Mi-am concentrat atenția către scările din salină (apropo, aici nu există lift și până în punctul cel mai adânc sunt aproximativ 200 de trepte care se coboară și se urcă foarte ușor pentru că sunt peste tot o mulțime de locuri de odihnă) și m-am obișnuit și cu mirosul. În interiorul salinei veți da peste muzeul sării, o capelă ortodoxă și una catolică, lacul sărat, sala de dans și sala de sport. Prețul biletului este de 15 lei pe zi pentru adulți și 8 lei pentru copii.

Din punctul meu de vedere, salina Cacica nu este un must see în Bucovina, dar dacă sunteți în zonă și aveți timp sau dacă prindeți o zi ploioasă, dar totuși vreți să vă plimbați undeva, salina este alegerea perfectă.

Transrarău și Pietrele Doamnei

Întotdeauna mi-au plăcut munții Rarău deoarece erau ușor de ținut minte și de arătat pe hartă la ora de geografie. Am mai fost aici, însă în copilărie când nu îmi păsa decât de joacă. De data asta, m-am bucurat de tot ce are mai frumos natura și chiar dacă nu am putut face traseul până la Pietrele Doamnei deoarece era încă zăpadă, iar noi nu eram echipați corespunzător peisajele de pe drum au meritat efortul.

În drum spre casă am luat-o din nou pe același traseu, adică pe Transrarău, până la un anumit punct în care am am lăsat Pietrele Doamnei în spate și am coborât spre Valea Bistriței, până în localitatea Chiril. Drumul a fost extrem de frumos însă periculos pentru șoferii începători deoarece există o singură bandă de mers, iar dacă te întâlnești cu o altă mașină din sens opus este foarte greu să treci pe lângă ea în anumite locuri. Noi ajunsesem pe acel drum undeva pe la 8 dimineața și am avut norocul să nu ne întâlnim cu nimeni.

Este un drum spectaculos, dar nu uitați că mereu trebuie să conduceți cu atenție și cu prudență.

Cheile Bicazului, lacul Bicaz și lacul Roșu

Tot în drum spre casă am mai făcut câteva opriri în aceste locuri superbe, însă nu am petrecut mult timp. Ne-am plimbat, ne-am relaxat, ne-am dezmorțit picioarele și mintea și am luat-o din nou spre casă.

Vă mulțumesc din suflet dacă ați ajuns până aici cu cititul. Înseamnă că am făcut o treabă bună. Aștept părerile și sugestiile voastre mai jos la comentarii. De asemenea, mă găsiți și pe Facebook și Instagram. Vă mai las câteva fotografii pe care nu am putut să le încadrez în nicio categorie de mai sus, însă care merită admirația noastră, a tuturor.

With love, C